Viaţa, opera şi banii generalului **** Oprea
Viaţa: Gabriel nu mai răspunde la telefon
Îl caută disperat cineva din Suedia. Suntem în anul 2010. Cineva, pe nume Julian Rosengren, cetăţean româno-suedez, care şi-a împletit destinul cu actualul ministru al Apărării. În sensul că Rosengren a făcut banii, cineva a avut grijă ca Rosengren să fie băgat la puşcărie, iar altcineva a avut grijă să şteargă urmele şi să pună mâna pe bunurile lui Rosengren. Să le transforme în bani, adică. În sensul în care vorbim despre acel prim milion al milionarilor în devize, care nu se pune la socoteală. Pe acest altcineva îl cheamă Gabriel Oprea.
Cică el dispune de Apărarea României. Pe cine apără Oprea? Ce arme ţine în mână această tentaculă crescută din acelaşi trunchi de caracatiţă din care a crescut şi Cătălin Voicu? Braţele creaturii normal că se cunosc şi colaborează între ele. Mai ales dacă una nimereşte din greşeală în gura Justiţiei. Alo, domnu’ Gabi? Sunt eu, Suedia.
Ascultă-mă: "Gabi, am încercat de nenumărate ori să restabilesc un dialog cu tine însă fără succes". Zice Rosengren. (…) „De-a lungul vremii, am încercat să înţeleg anumite momente din relaţia noastră pentru a putea să elucidez mai bine ce s-a întâmplat cu mine de fapt între anii 1992-1993 (…)“. Păi, să vă spun ce s-a întâmplat. Rosengren avea o firmă, Romline Trading, care mergea bine. Brusc, împotriva sa au început să curgă plângeri penale ce clamau o presupusă fraudă. A început urmărirea penală împotriva sa şi a fost ciugulit de Poliţie şi depus la frigorifică, sub acuzaţia de fraudă în tranzacţiile comerciale. Procesul a început în noiembrie ’93. Prin sentinţa din 29 noiembrie ’94, TMB l-a condamnat la 4 ani de pârnaie pentru înşelăciune şi, în mod curios, caz unic, aproape ca în cazul acuzaţiei de terorism, a dispus expulzarea sa după executarea pedepsei. Nu intrăm în detalii. Rosengren a dat statul român în judecată la Strasbourg şi a câştigat procesul, iar statul este bun de plată pentru ce i-a făcut. Bine, bine, dar statul era şi Găbiţă Oprea.
Banii: ce făcea Găbelu? Justiţie militară
Lăsase numărătoarea izmenelor, în calitate de brav căpitan de intendenţă al Armiei Române, iar peste câţiva ani ajungea general cu patru stele, cât comandanţii americani din al doilea război mondial, şi trecea la afaceri juridice. Era deja o autoritate. Era magistrat militar. Să-l ascultăm pe Rosengren: „(…) Mi-ai reproşat că aş fi vorbit despre tine în vremea când mă aflam în arestul IGP“. Aha, interesant. „(…) Mi-ai spus că ai fost nevoit să lichidezi firma la care eram împreună acţionari.“ Rosengren şi-a găsit imobilele „vândute“ la Bancpost, iar Mercedesul G-Klasse făcut pe comandă (150.000 de mărci la vremea aia) „parcat“ în garajul bunului prieten al lui Oprea, Dumitru Bucşaru, patronul echipei de fotbal Unirea, care a derulat numeroase contracte dubioase cu statul şi a fost tovarăşul de nebunii al căutatului internaţional, găsitului şi nu se ştie de ce uitatului în America, Mihai Necolaiciuc, şeful CFR. Pe 12 aprilie se vor împlini 5 ani de când Traian Băsescu primea la Cotroceni o rugăminte de-a lui Bucşaru, „Traiane, help!“, pe care a redirecţionat-o ministrului Gheorghe Dobre de la Transporturi, cu ordinul: „Dle ministru Dobre. Rog analizaţi şi rezolvare legală“. Rezolvarea e un mizilic: 110,5 miliarde de lei vechi, deblocaţi urgent de conducerea SNCFR. E vorba de un rest de plată de pe afacerile lui Necolaiciuc cu statul. Şi se mai miră unii de ce va da SNCFR faliment.
Pentru că Rosengren simţise că a fost tras pe sfoară de Găbiţă, a coborât la el în arest ditamai chestorul de Poliţie Dumitru Sorescu, prim-adjunct al şefului IGP, care a jucat în rolul principal în Armagheddonul Poliţiei. Ca maior, Sorescu a participat la arderea celor 40 de cadavre de revolu-ţionari aduse cu frigiderul de la Timişoara. Sergiu, fiul lui Sorescu, s-a asociat cu Mukhles Omar, fratele lui Omar Hayssam, în firma General Group SRL şi în firma arăbească Ogharit Trading, acuzată că a fraudat privatizarea IPRS Băneasa. Sorescu a blocat dosarul lui Omar Hayssam cu privire la însuşirea frauduloasă a pieţelor din sectorul 1. Pe Rosengren nu-l ascultă nimeni? „Îmi amintesc cu câtă căldură îmi recomandai să am de-a face cu Gigi Boeru“, îi scrie Rosengren lui Oprea. Informator al chestorului Sorescu, Boeru este şeful grupării cu acelaşi nume care a extorcat terenuri în Capitală sau le-a obţinut prin înşelăciune, fals şi uz de fals împreună cu funcţionari din PMB. Gigi Boeru i-a rămas moştenire chestorului Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, care pe vremea când pătimea Rosengren era locotenentul lui Dumitru Sorescu.
Opera: Oprea a înscenat tentativa de fugă din ţară a lui Rosengren, apoi a contribuit la arestarea sa, mână în mână cu organele, zice scrisoarea. El, ca organ al justiţiei militare aflat în timpul liber. Oprea a verificat personal, de pe telefonul de acasă al lui Rosengren, dacă poate părăsi ţara. După ce a fost arestat, Oprea s-a scuzat că cei de la aeroport n-au înţeles că Rosengren se scrie cu „s“, nu cu „z“. Rosengren voia să plece din ţară. Nu se mai simţea în siguranţă. A apelat şi la Cătălin Voicu, „căci era vremea când erai apropiat de Cătălin Voicu, care tocmai primise cadou de la mine o maşină, să fiu ajutat să ies din ţară“. Mai ţii minte, Găbiţă? Toţi voiau să-l scoată pe Rosengren prin Moldova. Dar să le lase lor averea. Dispariţia lui n-ar mai fi fost raportată de nimeni. După ce iese din puşcărie, Rosengren apelează la vechii săi prieteni, să-i asigure paza. Îl păzeşte Cătălin Voicu, administratorul Grupului Internaţional de Protecţie şi Pază al generalului Dumitru (Mitică) Iliescu, fost director al SPP, fost consilier de stat al lui Ion Iliescu şi şef la Cotroceni al „supleantului“ SPP în CSAŢ, Cătălin Voicu, adus cu concursul lui Ioan Talpeş. Toţi nişte putregaiuri ţinute pe ranguri şi grade de colonei şi generali, care la umbra lui vodă traficau influenţă, îi puneau sub nas lui vodă decrete de graţiere ale unor borfaşi, plătite pe bani grei, percepeau taxe de protecţie de la oamenii de afaceri sau scoteau borfaşi din arest şi influenţau Justiţia.
"Nu îţi cer ceva ce nu este al meu de drept", încheie Rosengren scrisoarea către Oprea, "ci cer să fiu compensat pentru cele ce sunt ale mele, dar au fost luate fără drept. (…) Nu este altceva decât un gest reparatoriu să îmi pui la dispoziţie copia documentelor prin care am «dispărut» din Romline Trading SA şi a celor prin care au mai dispărut şi alţii. Tot la fel, nu este decât un gest reparatoriu să îmi documentezi cum şi în ce bază ai înstrăinat bunurile societăţii, fără să ai un acord scris al meu.“ Nasol moment. În timp ce dosarul lui Rosengren e pe rol la CEDO, Oprea este ministrul Apărării şi liderul unui partid care pretinde că se zbate şi se strofoacă pentru progresul României. România ar progresa, într-adevăr, abia când caracatiţa Gabriel Oprea – Cătălin Voicu va fi dezarmată şi pusă în formol, la rece.
Avere de milionar din leafă de bugetar
În urmă cu 27 de ani, Gabriel Oprea absolvea cu succes şcoala de ofiţeri activi de la Sibiu. De atunci şi până acum a reuşit, pe lângă gradele militare, să adune în CV demnităţi precum cea de director de institut, prefect, secretar de stat, ministru delegat, ministru cu portofoliu, dar şi mai multe mandate de parlamentar, toate activităţi remunerate de la bugetul de stat. Şi tot din leafa de bugetar, în toţi aceşti ani, Gabriel Oprea a reuşit să adune o avere demnă de un biznişmenar al tranziţiei. Trei terenuri intravilane, şase imobile, două maşini, jumătate de milion de euroi în conturile din bănci, vreo 50.000 împrumutaţi, plus bijuterii şi obiecte de artă în valoare de 60.000 de euro împlinesc averea unui bugetar de succes. Un bugetar care, după ce mai bine de doi ani a încasat bani de la Parlament pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti, deşi locuia în propria casă, din Bucureşti, şi chiar închiria el alte imobile, a donat un miliard într-o clipită, în momentul în care Academia Caţavencu a publicat lista chiriaşilor ilegali, în urmă cu doi ani. Că doar nu era un ameţit de miliard de lei vechi să păteze onoarea lui de bugetar milionar în euro.
Ofiţer de Justiţie, afacerist ţepar şi administrator de firmă
În 1992, Gabriel Oprea era ofiţer de justiţie militară. În noiembrie 1992, este înfiinţată firma Romline Trading SA, cu acţionarii Oprea Gabriel, Julian Rosengren, Cristian Drulea şi Mircea Vieroşanu. C-aşa era pe-atunci, procurorii militari puteau face afaceri şi în văzul lumii, nu doar pe-ascuns. Un an mai târziu, în societate sunt cooptate Sanda Oprea, Simona Vieroşanu şi Adriana Batin, iar Cristian Drulea se retrage. Afacerile merg bine şi viitorul firmei pare luminos. La încă un an distanţă, unul dintre asociaţi, Julian Rosengren, începe să aibă probleme cu Justiţia, suferă un proces sumar, după care este condamnat şi expulzat din România.
Imediat, din societate se retrag soţii Vieroşanu, iar Gabriel Oprea devine singurul şef, dar şi administrator al biznisului. Normal, nu-şi pierde prea mult timpul cu administratul şi vinde bunurile companiei, imobile şi active mobile, unei bănci prietene, Bancpost. Societatea comercială, rămasă fără patrimoniu şi fără un număr suficent de acţionari pentru a-şi continua activitatea, are soarta pecetluită, iar Gabriel Oprea cere dizolvarea, act consfinţit în decembrie 1995. Cu buzunarele pline, Oprea se întoarce la haina militară, iar Julian Rosengren, expulzat din România, se întreabă şi azi ce s-a întîmplat cu firma, dar mai ales cu bunurile ei.
Articol preluat din Academia Caţavencu
